Tablou cu lingura si furculita

Realizat din rama veche de lemn si ustensile de bucatarie vechi. Vopsit.

Povestea

Eu, impreuna cu vecinul meu de la sat, am facut multe „afaceri” de-a lungul timpului. Odata, in timp ce vorbeam vrute si nevrute sprijiniti de gardul care ne desparte gospodariile, am observat rama aceasta veche de geam care se itea dintr-o gramada de frunze adunate intr-un colt, laolalta cu alte gunoaie de prin gospodarie. Evident ca nu m-am abtinut si i-am cerut sa o scoata de acolo ca sa arunc o privire mai atenta la ea.

• Bata-te sa te bata, toate vechiturile le aduni! Mi-a zis vecinul incercand sa ma faca sa renunt.

N-am renuntat si, daca tot nu avea nevoie de ea, am trecut-o pe nume propriu dupa ce am dat „dreptul de bere” cuvenit.

Zis si facut, am dus-o acasa si, peste o vreme, m-am apucat sa-i dau un rost. Am curatat-o cum am putut mai bine incercand insa sa nu-i afectez „patina”. Am reparat-o cat sa nu se dezintegreze de tot, am vopsit-o si i-am pus un placaj in spate, recuperat de la o alta rama veche care zacea prin atelier.

Lingura si furculita le am din satul bunicii. Cred ca au peste 60-70 de ani si or fi hranit multe guri flamande la vremea lor. Bunica mi-a zis ca o femeie din sat a cumparat o casa a unor oameni instariti in copilaria ei si ca are podul plin de obiecte vechi de care vrea sa scape. Vorba aceea, cine avea ustensile de mancat din fier cand toti taranii foloseau atunci, in acele vremuri, linguri de lemn? Printre altele, am luat de-acolo multe linguri, furculite si vase vechi de ceramica. Pe modelul ca „or fi ele bune la ceva”. Doua dintre ele le-am folosit aici.